fbpx

Pe aripile vantului, de Margaret Mitchel – recenzie

“Pe aripile vantului” de Margaret Mitchel este cartea care mi-a marcat copilaria. Imi amintesc ca abia asteptam sa ajung de la scoala sa descoper noile aventuri ale lui Scarlett O’ Hara. Si cum parca timpul nu era suficient, a fost pentru prima data cand am inceput sa citesc noaptea, sub patura, folosind o lanterna veche, cu baterii din acelea uriase si grele. Am citit-o in cateva zile, desi ambele volume insumeaza 1227 de pagini.

Eram doar un copil, cartea aceasta va ramane unica si inegalabila pentru mine. Multitudinea de emotii pe care mi le-a transmis, sensibilitatea cu care am ramas, dorinta de a citi din ce in ce mai mult, au facut din aceasta carte motivul pentru care astazi sunt o visatoare. Am cunoscut iubirea, pierderea, sacrificiul. Am inteles ca viata schimba destine.

Actiunea se desfasoara in timpul Razboiului civil american si al Reconstructiei, iar povestea ii are in prim plan pe Scarlett O’Hara si Rhett Butler, doua dintre cele mai importante personaje ale literaturii anglo-americane, care au construit cea mai frumoasa poveste de dragoste de la Romeo si Julieta incoace.

A fost unicul roman al lui Margaret Mitchell, o capodopera incununata cu premiul Pulitzer, tradusa in aproape toate limbile datorita succesului cunoscut.

Nu am stiut sigur atunci daca sa o admir pe Scarlet O’Hara sau sa o invinovatesc. Am iubit curajul si determinarea ei, puterea de a merge mai departe pentru ca “ii era cu neputinta sa traiasca in trecut”. Nu am fost insa de acord cu atitudinea fata de copiii ei, cu suferinta pe care i-a provocat-o lui Rhett, cu egoismul si superficialitatea care probabil au facut-o sa fie atat de puternica. M-a fascinat capacitatea ei de a oscila intre cele doua lumi: viata reala si cea imaginara.

Scarlett m-a invatat ca frumusetea consta in atitudine, nu in aspect. Am admirat rochiile, crinolina, povestile de la baluri, talia ei subtire si ochii migdalati evidentiati cu gene dese.

Rhet Butler m-a facut sa caut acest tip de barbat toata viata.

Am savurat cuvant cu cuvant discutiile inteligente surprinse in carte. M-a bulversat transcendenta de la o lume linistita si calma conturata pe plantatia de bumbac a familiei O’Hara, la efectele razboiului surprinse in actele violente dintre statele agrare si cele industriale si apoi la reconstructie, la transformarea de dupa razboi, la incercarea de a-ti gasi linistea cand esti pustiit.

Va ramane cea mai frumoasa carte citita vreodata. Am cautat sa gasesc aceleasi emotii  in toate cartile urmatoare, dar nici una dintre ele nu a avut acelasi impact. Am recitit cartea mai tarziu, am vizionat filmul si voi reveni la povestea care a stat la capataiul dezvoltarii mele ori de cate ori imi voi dori sa ma regasesc.

Distribuie:

Leave Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *