Îndrăgostiți, visători, cu gândurile-n nori și fluturi în stomac. Acea conexiune puternică, emoțională și fizică. Nevoia de a-l avea pe celălat cât mai mult în preajmă. Seri și dimineți cu el în gând. Acei ochelari de cal pe care îi porți mândră și conștientă că-ți restrâng câmpul vizual, dar îl infrumusețează.

Ce iubești? Omul sau felul în care te face să simți? Sau momentele cu el?

Omul, nu? E minunat, e extraordinar, e destept, atent și ce-o mai fi de bine. Dar, când el schimbă ceva în comportament, iar ție nu îți place, nu cumva e același om? Cu calități și defecte? Cum îți explici? Iubești doar o parte din el? Acea parte care ție îți aduce satisfacție emoțională? Ne gândim puțin că suntem egoiști?

Când te desparți de el pentru că nu vă mai potriviți, ce anume s-a schimbat? Voi? Circumstanțele? Sau circumstanțele din cauza voastră? Cum e cu fluturașii? Au dispărut o dată cu sentimentele voastre?

Nu sunteți voi aceeași oameni, doi imperfecți?