fbpx

M-am indragostit de el fara sa fie al meu…

M-am indragostit de el fara sa fie al meu.jpg

“Ai un zambet minunat!”, mi-a spus el intr-o zi. I-am mulțumit intimidata, dar eu stiam ca toti oamenii care zambesc sunt frumosi.
Ce nu stia el, e ca asa mi-am dat seama ca s-a indragostit.
Nu vorbeam foarte multe cand ne intalneam. Stiu doar ca avea un mod foarte ciudat sa ma priveasca. Aproapre inexpresiv, fara culoare. La inceput mi-am zis ca va fi amuzant sa il impresionez si sa ma joc cu imaginatia lui. Ma imbracam cu cele mai frumoase rochii, purtam mereu tocuri pentru ca astfel eram mai inalta decat el si foloseam in fiecare zi acelasi ruj rosu indraznet. Ce-i drept, reusisem. Ma cauta mereu cu privirea.
Intr-o zi, cand el era asezat pe scaun si se uita plictisit intr-un monitor, ma aproprii de el si cu cea mai mare siguranta din lume ii cuprind umerii strans, atingandu-i incet gatul cu degetele. Am auzit un murmur si l-am simtit usor stingher. Am continuat sa ii masez umerii cu vehementa, apoi m-am apropriat incet de urechea lui, intrebandu-l in soapta daca ii place. M-am asigurat ca sunt suficient de aproape incat sa imi simta parfumul de iasomie. Nu mi-a raspuns, iar eu nu aveam nevoie neaparat de o parere. Am plecat de langa el, jucandu-ma energic cu rochia care imi ajungea pana la glezne. Inainte sa ma indepartez de el, imi plimbasem in fuga mana prin parul lui lung, ca un copil care mai face o ultima trasnaie si fuge. Imi placea cum mirosea parul lui. Daca nu era totul un joc, l-as fi intrebat ce sampon foloseste.
Nu imi mai placea rolul asta. Eu castigam mereu. Am zis ca de a doua zi nu mai fac nimic. Nu imi mai calculez nici o miscare, renunt la seductie si continui linistita sa fiu eu in continuare. In urmatoarea zi, cand ne-am intalnit pe scari, aproape ca era sa isi verse cafeaua pe mocheta. A fost pentru prima data cand am vazut acea privire senina. Poate ca asa a fost mereu si eu am inceput de atunci sa o vad diferit. Nu isi dezlipea privirea de la mine. Purtam tenesi, aveam parul dezordonat, buzele aveau culoarea lor naturala si purtam o rochie larga, lunga si asimetrica. Asta eram eu, o rebela intr- o lume atipica. Imi placea atat de mult sa fiu asa. Naturala, fericita, fara scenarii in minte. Imprevizibila si deschisa pentru orice ar urma sa intalnesc. Mi-a spus ca am un zambet minunat si simtindu-i cuvintele in stomac, am stiut ca se indragosteste. Nu stiu care dintre noi…
Imi faceam o cafea si am simtit o mana puternica cum imi cuprinde mijlocul. Atat de puternica, ca am tresarit. M-a tras mai aproape de el si eu nu aveam nici o reactie. Nu am constientizat atunci daca stiam ca este el sau pur si simplu imi imaginam. Eram curioasa sa vad ce se intampla in continuare. Nu imi doream nimic, ma confruntam cu o perioada de liniste completa. Si-a lipit corpul de mine si cu cealalta mana mi-a cuprins tot parul intr-o parte. I-am simtit mirosul, respiratia si am inteles tot ce ar fi vrut sa imi spuna, stiind ca nu ar gasi atunci cuvintele potrivite. M-a intrebat si el daca imi place. Eu l-am respins brusc. L-am impins in cel mai violent mod posibil. Mintea mea nu accepta imitatiile. Nu voiam acelasi joc. As fi vrut un film cu doi regizori. Eu imi doream ca el sa ma inteleaga, fara ca eu sa fac nimic in privinta asta.
Am continuat sa fiu eu, si el probabil a facut acelasi lucru. M-a luat de mana intr-o zi pentru ca era sa ma impiedic pe o scara rulanta, uitandu-ma in telefon. Am tresarit, iar el m-a prins si mai puternic atunci! Doi oameni cu idei preconcepute, intr-o lume in care curajul este blamat. Imi amintesc de el mereu cand imi fac cafeaua sau cand ma impiedic. Iar el isi imagineaza sigur pe cineva in spatele lui. Sau in fata lui, daca tine ochii inchisi…☺

Distribuie:

Leave Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *