– Ia, spune-mi! Ce te face pe tine fericită? Nu zâmbi! Spune-mi!
– Pai, depinde. Sunt mai multe.
– De ce nu mă privești? Uită-te la mine! Ce te face fericită?
– Nu stiu. Marea mă face.
– Si esti fericită acum?
– Da.
– Dar ești la mare?
– Nu, nu sunt. Dar sunt fericită.
– Cum? Spune-mi, ce te face fericită? Amintirile? Eu mă refer la acest moment. Clipa de acum.
– Cred că da. Când mi-ai spus de fericire, brusc mi-au apărut amintiri în gand. Dar cred ca așa e și normal, nu? Să-mi amintesc ce m-a facut fericită.
– Ce te-a facut? Bine. Dar, acum? Acum, ce te face? Hai, că stii. Ce te face fericită acum?
– Gandul că voi pleca la mare.
– Când?
– Cândva.
– Deci nu acum. Tu raportezi fericirea la viitor și la trecut.
– Cred că da.
– Dar, ia zi-mi. Ce scopuri ai?
– La ce te referi?
– Hai, Ana! Obiective! Planuri! Ce ai de făcut sa fii un om fericit. O femeie fericită.
– Nu cred, să stii. Nu cred că am un scop. Așteptările nu duc la nimic bun.
– Da? Dar tu aștepti sa mergi la mare.
– Da. Dar marea nu m-a dezamagit niciodată. Ea mă iubeste necondiționat.
– Esti sigură? Ea sau tu?
– Ea. Sunt sigură. Și eu. Amândouă.
– Dar, știi? Marea iubește atat de mulți oameni.
– Știu. Accept. Cu mine are o relatie specială.
– Cu toți are. Chiar și cu mine.
– Nu-mi mai zi. Crede-mă, e specială. E desăvârșită.
– Știu, iubito! E frumos că marea te face fericită, dar să știi că sunt și oameni frumosi, locuri, momente, clipe prezente care te pot face să radiezi. De ce lași doar marea să-ti vadă zâmbetul acela în care privirea pătrunde prin cel mai întunecat loc?
– Ahh. Nu știu. Poate pentru că marea nu vorbește. Ea știe tot. Ea știe ce gândesc fară să folosesc cuvinte.
– Ana! Nu poți defini fericirea doar gândidu-te la mare. La ea de anul trecut si la ea de anul acesta.
– Nu? Dar e a mea. Fericirea mea si marea mea.
– Nu, nu e. Sau e. Dar viața asta toată inseamnă altceva. Altceva, nu doar mare. Ia, spune-mi! Uite! O tâmpenie. Ai băut vreodată bere dimineața?
– Da.
– Da? Tu? Unde?
– La mare. La Arcă. Desperados și cafea.
– Ana! Off! Uite! Ai luat vreodată in brațe un necunoscut?
– Da! Ce minunat a fost! Chiar a fost interesant.
– Da? Ah, ce ma bucur. Văd că știi despre bucuriile simple. Unde?
– La mare.
– Ana?
– Da?
– Vreau să dansăm. Nu știu de ce mă gândesc la asta. Cred că vreau să dansez cu tine și să te privesc.
– Și eu. Și eu vreau să dansez. Tu nu ești sigur. Eu sunt.
– Da. Nu știu de ce.
– Eu știu. Vrei să mă vezi fericită.
– Da. Chiar vreau. Ana?
– Da?
– Mergem la mare?
– Hai!
– Și ce facem?
– Amintiri.