– Ia, spune-mi! Ce te face pe tine fericită? Nu zâmbi! Spune-mi! – Pai, depinde. Sunt mai multe. – De ce nu mă privești? Uită-te la mine! Ce te face fericită? – Nu stiu. Marea mă face. – Si esti fericită acum? – Da. – Dar ești la mare? – Nu, nu sunt. Dar sunt fericită. – Cum? Spune-mi, ce te face fericită? Amintirile? Eu mă refer la acest moment. Clipa de acum. – Cred că da. Când mi-ai spus de fericire, brusc mi-au apărut amintiri în gand. Dar cred ca așa e și normal, nu? Să-mi amintesc ce m-a facut fericită. – Ce te-a facut? Bine. Dar, acum? Acum, ce te face? Hai, că stii. Ce te face fericită acum? – Gandul că voi pleca la mare. – Când? – Cândva. – Deci nu acum. Tu raportezi fericirea la viitor și la trecut. – Cred că da. – Dar, ia zi-mi. Ce scopuri ai? – La ce te referi? – Hai, Ana! Obiective! Planuri! Ce ai de făcut sa fii un om fericit. O femeie fericită. – Nu cred, să stii. Nu cred că am un scop. Așteptările nu duc la nimic bun. – Da? Dar tu aștepti sa mergi la mare. – Da. Dar marea nu m-a dezamagit niciodată. Ea mă iubeste necondiționat. – Esti sigură? Ea sau tu? – Ea. Sunt sigură. Și eu. Amândouă. – Dar, știi? Marea iubește atat de mulți oameni. – Știu. Accept. Cu mine are o relatie specială. – Cu toți are. Chiar și cu mine. – Nu-mi mai zi. Crede-mă, e specială. E desăvârșită. – Știu, iubito! E frumos că marea te face fericită, dar să știi că sunt și oameni frumosi, locuri, momente, clipe prezente care te pot face să radiezi. De ce lași doar marea să-ti vadă zâmbetul acela în care privirea pătrunde prin cel mai întunecat loc? – Ahh. Nu știu. Poate pentru că marea nu vorbește. Ea știe tot. Ea știe ce gândesc fară să folosesc cuvinte. – Ana! Nu poți defini fericirea doar gândidu-te la mare. La ea de anul trecut si la ea de anul acesta. – Nu? Dar e a mea. Fericirea mea si marea mea. – Nu, nu e. Sau e. Dar viața asta toată inseamnă altceva. Altceva, nu doar mare. Ia, spune-mi! Uite! O tâmpenie. Ai băut vreodată bere dimineața? – Da. – Da? Tu? Unde? – La mare. La Arcă. Desperados și cafea. – Ana! Off! Uite! Ai luat vreodată in brațe un necunoscut? – Da! Ce minunat a fost! Chiar a fost interesant. – Da? Ah, ce ma bucur. Văd că știi despre bucuriile simple. Unde? – La mare. – Ana? – Da? – Vreau să dansăm. Nu știu de ce mă gândesc la asta. Cred că vreau să dansez cu tine și să te privesc. – Și eu. Și eu vreau să dansez. Tu nu ești sigur. Eu sunt. – Da. Nu știu de ce. – Eu știu. Vrei să mă vezi fericită. – Da. Chiar vreau. Ana? – Da? – Mergem la mare? – Hai! – Și ce facem? – Amintiri.